Fereste-ma Doamne de solduri

Post interzis Romain-ilor
Sunt convinsa ca e o conspiratie....avand in vedere ca de trei zile incerc sa ajung la biblioteca si nu pot.
Nu pot dom'le si pace. Ma pregatesc, ies pe usa, iau metroul, strang din dinti, trec pe langa primul magazin si nu trag decat cu coada ochiului, merg mai departe, cu privirea in pamant, dar asa ma ratacesc si trebuie sa ridic ochii...si atunci vad o firma maaaare luminoasa, cu usi imense larg deschise, doi domni de-a dreapta si de-a stanga usilor, iar in spatele lor.... cufarul cu nestemate, comoara ascunsa si regasita acum,aici, doar aici si doar acum. Ametesc pentru ca am comis greseala sa ma uit cu ochii larg deschisi. Ceva mai puternic decat mine ma absoarbe printre usile deschise, domnii ma privesc zabind, eu alunec, se face cald in jur si miroase a esente orientale...sunt intr-un vartej de culori. Toate simturile sunt concentrate in acelasi joc de oglinzi si orgolii. Dansez, plutesc, curg, zbor... Dupa o ora de frenezie ies ametita cu capul in pamant pe langa aceiasi domni care ranjesc. Ajung in strada si parca pamantul imi fuge de sub picioare, ma doare capul. Incerc sa ma orientez si sa-mi aduc aminte ce vroiam sa fac, unde sunt si unde vreau sa ajung. Fac doi pasi si vad din nou un colt primavaratic, parca ar fi o oaza dulce, si alunec din nou.. Ies dupa alta jumatate de ora hotarata de data asta sa fug. Ajung in fata bibliotecii care este marsav de inchisa...obloanele din fier sunt trase, luminile inchise, cativa oameni fumeazain gangulde langa si bate vantul... NUUUU nu se poate, pivotez dezamagita si malansez din nou in culoarul ce trebuie sa ma duca spre metrou. Mi-e foame, mi-e greata, cobor la etajul unu caut indicatoarele, nu e bine, urc inapoi, ajung din nou in fata domnilor dar nu ma uit la ei, grabesc pasul si vad placuta cu metroul, ma linistesc putin, cat sa-mi trag sufletul si sa vad prin geamul din fata mea ceva ce ma atrage ca un frison electric. Abandonez, intru fara sa ma mai gandesc si imi spun, na hai sa vedem daca mai poti, sigur ai sa te saturi pana la urma si atunci o sa fie bine...iti trebuie doar timp..ok.. Aici nu mai zbor, nu mai alunec ci pur si simplu uit, ies peste o ora cu o vina profunda si grea. Vreau sa ma intorc sau mai bine fug acum ininte spre metrou, acolo am sa fiu in siguranta. Gasesc scarile rulante, ma reechilibrez si cobor. Unu, doua etaje, subsol, bilet, metrou, schimb, metrou, schimb iar, metrou, scari rulante sau lift??, scari din nou, alerg, ies la aer... acasa...
Deschid usa si fac o cafea, mananc paine si madoare capul.... NU MAI VREAU..
Asta mi se intampla de trei zile si mai am inca una de stat.. gataaa