un semn

Din joaca, din neatentie si din bazarul "by default" care se intampla sa fie starea noastra de spirit,cineva,nu spun cine, s-a jucat cu telefonul meu de Romania, l-a scapat si l-a lasat in bucatele, care de care mai mici si mai imprastiate, acolo, la locul crimei.
L-am gasit, l-am asamblat, dar ce sa vezi, lipsea ceva...simul :(
Si da-i si cauta, si da-i si lupta, si suceste si invarteste, pana cand, cu un suspin, imi spun: E un semn! Trebuia sa se intample, pana cand sa mai raman agtata intr-un fir imaginar. Gata! Asta a fost!
Am pus obiectul neinsufletit la loc sigur si... am incercat sa-mi concep universul fara el.
Taras grapis am reusit, dar e inutil sa spun ca acest univers nu mai era la fel, ci mai gol, mai nesigur, mai tacut.
Nu stiu daca am reusit sa ma obisnuiesc cu noul meu univers, dar intr-o seara, ca din intamplare, privind in jos am gasit perla pierduta...simul.
E bine, am spus zambind, si asta e un semn, probabil ca nu sunt inca pregatita sa traiesc fara fir si mi se acorda o perioada de gratie...pana la urmatoarea adevarata incercare.
Am intregit telefonul imediat si de atunci il aud murind linistit.
Bip bip, bip bip, bip bip....