Am citit la gramo despre un barbat insarcinat. Am vazut apoi si emisiunea si ce sa vezi... surpriza... nu ne mai mira nimic. NU ni se pare nici de un firesc zdrobitor,insa, am putea spune doar ca nu e nou, sau in orice caz nu e atat de nou pe cat ne-ar fi parut acum catva timp. IN noua lume din jurul nostru se intampla multe lucruri, unele pe care le-am digerat mai greu si altele care incet incet au devenit, comune. Nu mai egzista alb si negru, nu mai egzista bariere de netrecut, totul poate fi si este inteles.
Nu stiu daca este bine sau rau (mai intai ce este binele si ce este raul) dar cert este ca nu mai avem multa mirare.
Totusi mirarea este esentiala, este filosofica, este datatoare de sens, de gandit si apoi chiar de viata .
Atunci cand esti profund mirat creierul face eforturi sustinute pentru a redefini incompatibilitatea dintre lumi, ceea ce face ca mirarea sa egziste.
Bininteles ca poti fi mirat si revoltat fara a cauta ecsplicatii, te arunci in critici si obtii apoi ca rezultat multa si mare ura.
Insa daca este constructiva, mirarea deschide noi orizonturi si lasa sa se intrevada noi lumi si posibilitati, apoi relativizeaza aceste lumi pentru a le reda compatibile una cu cealalta.
Dar ce se intampla atunci cand nu te mai mira nimic? Sa fi atins oare perfectiunea?
No comments:
Post a Comment