Ce faci atunci cand bunica copiilor tai are un nou iubit? sau atunci cand bunicul are un copil mai mic decat nepotii, atunci cand stra-unchii copiilor tai sunt doua cupluri de homosexuali ce cresc impreuna o pereche de copii ? atunci cand realitatea depaseste imaginarul si tu incerci sa tii pasul, avand un zambet agatat pe buza de sus ...ce faci atunci cand nu te poate ajuta mai nimeni daca ti-e greu, pentru ca este doar problema ta si nu a lor? atunci cand fiecare vrea sa isi traiasca viata si asta exclude relatiile de familie?
Ce faci daca ti-ai luat cosuletul cu merinde, ti-ai pus scufita si pantofiorii cei rosii, insa in cabanuta din padure nu mai este decat lupul?
In cazul acesta, orice fetita trebuie sa fie inarmata cu galetusa de nisip, cizme, pelerina ignifuga, tarnacop, pusca de vanatoare, grenade...si tot aresenalul...mai ceva ca terminator 2.
Ei bine...eu nu am stiut si cred ca, din pacate, si iarna aceasta m-a luat pe nepregatite!
ps: as fi spus si asta daca nu ar fi scris-o Klara mai frumos si mai bine decat mine...
9 comments:
Nu, lupul nu trebuie impuscat, poate ca el are "familie". Ce trebuie sa faci e sa faci trei pasi in spate, si apoi sa o iei la fuga cat poti de repede, sa nu te prinda lupu, nu de alta, si apoi iti vezi de viata ta. And keep smiling, life is great, but only after you go through the deep valleys of cynicism.
si eu va imbratisez si sper sa mai tinem legatura...am tot stat si m-am uitat la pozele voastre.. si m-am minunat..atata energie si atata viata..ca a ajuns pana la mine...Sa va ajute D-zeu sa fiti asa toata viata...sanatosi, voiosi si fericiti,... cei 4 otalesti! Numai bine!!!
P.S. Noi mergem acasa de sarbatori..abia astept ca mi-e dor de tot ce-i romanesc, si numar zilele deja, ca un copil mic care-l astepta pe moshu..
@clopotzelul 10x... asta cu "keep smiling from the deep valleys of cynicism" o ghicisem si eu oarecum... trebuie sa mai exersez practica.. in rest totul e sub control...cat despre lup saracul...avand in vedere circumstantele cred ca a ajuns un umil fluture de noapte buimac...si toate astea cica se datoreaza efectului de sera
@broscutza acum ca ne-am redescoperit sigur ramanem in legatura...mersi si...sarmale placute
stiu ca nu e sub nicio forma treaba mea, indraznesc doar sa spun ca poate nu e chiar o drama ca o bunica sa aiba un iubit, ca un bunic sa aiba copii mici cu altcineva sau ca unchii sa fie un cuplu de gay. we are only human (after all :).
@runbaby..stiu ca nu e o drama, tocmai, e foarte cool isa nu am stiut cum sa exprim dezorientarea mea de familist pierdut si neajutorat in noianul asta de evenimente.. ma intrbam doar daca in peisaj mai e loc de atasamente familiale sau nu... pt moment nu!!
si cred ca asta doare...ca si cum a fi medic te impiedica sa mai fii prieten, sot,sau fiu...
bunica indragostita nu mai poate si nu mai vrea sa fie bunica, bunicul tatic este destul de ocupat, iar stra-unchii sunt cvasi inexistenti...
suntem human cu totii...dar after all...fiecae pe cont propriu
mersi de raspuns...aveam nevoie e o discutie ;)
Problema e ca rational si intelectual e foarte OK ca bunica, bunicu, unchiu, fratele, sora si altii asemenea sa aibe schimbari radicale in apartenenta si compozitia lor familiala. Ceea ce e mai greu e sa te pregatesti sufleteste pentru astfel de schimbari, indeosebi cand schimbarile nu au fost anticipate. Cred ca e mult mai greu sa ne ajustam trairile decat e sa ne ajustam gandirea. Simtamintele noastre cred ca au la baza un sistem de valori mult mai adanc, la care gandirea ajunge mai greu, si de aia e mai anevoios si mai dureros sa schimbi ceea ce simti.
Eu nu va cunosc, si nu stiu exact la ce se refera otalescu. Dar rasfoind blogul (care imi place), am avut senzatia ca "grandmother's love" rezoneaza putin cu mine, si de aceea mi-am permis sa ma bad si eu in propozitie. Nici nu stiu daca durerea pe care o produc astfel de "evenimente" va trece, din proprie experienta nu pare sa treaca, doar ca te obisnuiesti cu ea, si acea durere iti devine oarecum "prietena". Si scuze daca m-am bagat ca musca-n lapte :)
stiu ca e greu de gasit dreapta masura intre individualismul feroce si datoria fata de familie si societate, intre ratiunea seaca si simtirea ce refuza sa abdice.
si imi dau seama ca lucrurile pot fi foarte in regula, teoretic, pana cand ti se intampla tie...
eu reusesc sa ma strecor operand cu un nivel minim de asteptari vizavi de ceilalti, in felul asta macar nu cazi de foarte sus. dar recunosc ca nu e o strategie buna pe termen lung...
si singura solutie pe termen lung pe care o stiu - ca timpul le rezolva pe toate - e uneori al naibii de greu de asteptat sa se intample :)
@clopotzelul & runbaby am ezitat sa postez propriu-zis mesajul cu grandmother's love..l-am salvat mai intai si mi-am spus...lasa-l pentru mine..asa ca o insemnare..dar ceva ma intrista si ma descuraja..atunci am decis, ca terapie, sa-l postez, si m-am simtit mai usurata.
A spune lucrurilor pe nume te elibereaza si iti ordoneaza, parca, gandurile.
Asteptam chiar replica "runbaby" pt ca eu insami o gandeam fara a o putea lamuri.
Am descris superficial o situatie de familie putin derutanta, insa in fond nu asta era problema ci comunicarea...
Cliseul bunicii in fotoliu cu mata in brate si nepoti in jur... a fost infrant...ce punem in loc?
Am putea scoate la concurs roluri de familie ramase libere, pe care le-am putea apoi remunera in functie de cursul dolarului...
Si uite asa, din nou, totul se reduce la bani...se spune ca nimeni nu este de neinlocuit...oare??
@runbaby: "nivel minim de asteptari"...asta e solutia! nu-mi place cum suna dar STIU ca nu am incotro...de genul nu ma mai astept sa fiu fericit ci doar sa supravietuiesc
@clopotzel: sistemul de valori bata-l vina...de-aia cred ca trebuie..URGENT sa inlocuim toate povestile cu istorioare "politically correct"-e
10x
-apropo de politically corect si de nebunia asta in care nu mai ai voie decat sa fii tolerant: exista o carte scrisa de un american (culmea!) Poveşti corecte politic de adormit copiii" de James Finn Garner. e foarte amuzanta si poate.
-cat despre ideea de fiecare pentru el in familia extinsa: cred ca este o problema a vesticilor. tot timpul m-am mirat de ce are lumea nevoie aici mereu de baby-sitter, de ce nu sta bunica alaturi de copil, sau matusa sau etc... e adevarat ca nu poate tot timpul sa fie disponibila dar nici sa fii in situatia sa vrei sa pleci undeva si sa suni prima data la baby-sitter. gandul ca nu ai cu cine sa iti lasi copilul, decat daca platesti pe cineva mi se pare cam trist...
Post a Comment