Otalescu este partea romain-e(a)sca a familiei Otal.
Otalescu s-a dat pentru cativa ani drept Otalesco la Paris, iar acum traieste o mare aventura descoperind India.
eu primesc instintari pe google reader cand cineva pune un post. si il primesc in versiunea originala, adica si cu textul pe care apoi l-ai sters. asa ca uite iti raspund, cu riscul ca nimeni sa nu mai inteleaga nimic.
din lumea ta mica si frumoasa, cu program pana la 15.30 cineva evadeaza din cand in cand. O familie cu doi copii pleaca in Franta. Si cei care raman isi rod unghiile langa calorifer ca nu pot sa dea nici macar un telefon sau sa scrie o scrisoare. Asta vreo 20 de ani pana cand familia reuseste o vizita de 2 saptamani pe meleagurile natale; dar deja nimeni nu mai recunoaste pe nimeni pentru au petrecut 20 de ani in alte lumi.
eu ma bucur ca avem si noi si voi recesiune economica, pampersi si dileme eco. mi se pare ca asa traim cat de cat in aceiasi lume.
deci asa se explica promptitudinea ta... eu nu primesc instiintari nici macar la posturile proprii si de aceea uneori uit sa ma citesc uit ce vreau sa spun si mai ales de ce....cred ca din lumea mica si frumoasa nu as fi putut pleca...
si uite asa imi pierdusem si gandul...de cand cu google readerul tau...am intrat in cotloanele ascunse ale blogului si nu am gasit brouillon-ul...la mine, ca din intamplare, ca si in minte, s-a sters; dar de unde atata "chin si jale"? pai uite, framantarile mele au inceput de la gandul inspaimantator ca nu ma mai pot intoarce. Configuratia familiei noastre nu ne mai permite sa traim in tara. Ca nu avem casa si nici salarii care sa ne permia o casa, ca gradinitele pt copiii ne-ar darama, ca pentru a supravietui mi-ar trebui un bartai job-ul, gratie caruia nu voi mai avea timp sa-mi vad copiii dar din umbra le voi furniza cele necesare .... ce sa mai.... apocalipsa frate! asa ma simt exilata aici unde cat de cat ne descurcam.. si singurul viitor posibil este tot aici pt ca nu costa gradinita intre 400 SI 1000 de euro pe luna, ca toate cheltuielile indispensabile care ne depasesc bugetul ne sunt rambursate de stat, ...etc, etc
ar fi cu adevarat mai simplu. n-as mai sta in unele dimineti sa ma schimb de 7 ori inainte de a veni la munca, ci mi-as pune cuminte uniforma sifonata :) as pleca de la centru inca pe lumina, chiar si iarna... dar pentru ca nu ma pot bucura de asta, profit de celelalte - car tot felul de prostii pe jos, pentru ca n-am fost in stare sa-mi iau carnet, nu imi mai cumpar dulciuri si alerg prin oras dupa indiciile fursecului mecanic, si astept apoi ca un copil mic pachetelul cu bunatati, ma uit la mama si liviu cum isi petrec sambata in curte spaland covorul oltenesc cu periuta de unghii, restaurez mobila impreuna cu prietenii, inhalez lac, decapant, vopseluri si alte "natural high-uri", si cand am nelamuriri il pot suna pe deja prietenul gicu baicu, tamplar si nu numai, impresionat de munca noastra, care imi mai poate da un sfat pentru una-alta...
de unde atata jale? pentru mine voi sunteti acel organism care in felul lui propriu si imposibil de imitat, functioneaza frumos :)
si da, the grass in greener on the other side, dar uneori e frumos sa-ti tarsai picioarele prin mormane de frunze aramii uscate.
ana...da sunt de acord, insa orice organism care functioneaza frumos mai are si rateuri...imperceptibile, de o fractiune de secunda dar ele exista ca deh..."human after all" cum spun unii dintre noi! ;) si vorba acelorasi de mai sus: "sa nu credeti tot ce spun eu" pt ca alfel ne vedem cu totii intr-un comunism manelistic dirijat de Laureta Postavaru "fii capitanul nostru!"
Ce simti cu ochii inchisi, pentru o secunda, este de fat ceea ce t-ai dori cu adevarat, sa nu fi plecat pt ca radacinile sunt ff puternmice, Era 1990 si pelcam din Romania pentru prima data, unde? exact in Elvetia, perfectiunea capitalismului. am stat o luna si jumatate. Oamenii incercau sa ma convinga cat de departe suntem noi de acesta minunata tara. Eu raspundeam enervant, doamne cat de mult seamana totul cu romania avem si noi munti, avem si noi peisaje, tot timpul vedeam ceva asemanator. asa ca inteleg dorul de ceea ce este mereu al nostru oriunde ne-am afala
8 comments:
o sa o faci pe catalina sa planga din nou!
imi place planu lu garneata. s-ar potrivi si la noi la nunta!
eu primesc instintari pe google reader cand cineva pune un post. si il primesc in versiunea originala, adica si cu textul pe care apoi l-ai sters.
asa ca uite iti raspund, cu riscul ca nimeni sa nu mai inteleaga nimic.
din lumea ta mica si frumoasa, cu program pana la 15.30 cineva evadeaza din cand in cand. O familie cu doi copii pleaca in Franta. Si cei care raman isi rod unghiile langa calorifer ca nu pot sa dea nici macar un telefon sau sa scrie o scrisoare. Asta vreo 20 de ani pana cand familia reuseste o vizita de 2 saptamani pe meleagurile natale; dar deja nimeni nu mai recunoaste pe nimeni pentru au petrecut 20 de ani in alte lumi.
eu ma bucur ca avem si noi si voi recesiune economica, pampersi si dileme eco. mi se pare ca asa traim cat de cat in aceiasi lume.
deci asa se explica promptitudinea ta... eu nu primesc instiintari nici macar la posturile proprii si de aceea uneori uit sa ma citesc uit ce vreau sa spun si mai ales de ce....cred ca din lumea mica si frumoasa nu as fi putut pleca...
si uite asa imi pierdusem si gandul...de cand cu google readerul tau...am intrat in cotloanele ascunse ale blogului si nu am gasit brouillon-ul...la mine, ca din intamplare, ca si in minte, s-a sters;
dar de unde atata "chin si jale"?
pai uite, framantarile mele au inceput de la gandul inspaimantator ca nu ma mai pot intoarce. Configuratia familiei noastre nu ne mai permite sa traim in tara. Ca nu avem casa si nici salarii care sa ne permia o casa, ca gradinitele pt copiii ne-ar darama, ca pentru a supravietui mi-ar trebui un bartai job-ul, gratie caruia nu voi mai avea timp sa-mi vad copiii dar din umbra le voi furniza cele necesare
.... ce sa mai.... apocalipsa frate!
asa ma simt exilata aici unde cat de cat ne descurcam.. si singurul viitor posibil este tot aici pt ca nu costa gradinita intre 400 SI 1000 de euro pe luna, ca toate cheltuielile indispensabile care ne depasesc bugetul ne sunt rambursate de stat, ...etc, etc
ar fi cu adevarat mai simplu. n-as mai sta in unele dimineti sa ma schimb de 7 ori inainte de a veni la munca, ci mi-as pune cuminte uniforma sifonata :) as pleca de la centru inca pe lumina, chiar si iarna...
dar pentru ca nu ma pot bucura de asta, profit de celelalte - car tot felul de prostii pe jos, pentru ca n-am fost in stare sa-mi iau carnet, nu imi mai cumpar dulciuri si alerg prin oras dupa indiciile fursecului mecanic, si astept apoi ca un copil mic pachetelul cu bunatati, ma uit la mama si liviu cum isi petrec sambata in curte spaland covorul oltenesc cu periuta de unghii, restaurez mobila impreuna cu prietenii, inhalez lac, decapant, vopseluri si alte "natural high-uri", si cand am nelamuriri il pot suna pe deja prietenul gicu baicu, tamplar si nu numai, impresionat de munca noastra, care imi mai poate da un sfat pentru una-alta...
de unde atata jale?
pentru mine voi sunteti acel organism care in felul lui propriu si imposibil de imitat, functioneaza frumos :)
si da, the grass in greener on the other side, dar uneori e frumos sa-ti tarsai picioarele prin mormane de frunze aramii uscate.
ana...da sunt de acord, insa orice organism care functioneaza frumos mai are si rateuri...imperceptibile, de o fractiune de secunda dar ele exista ca deh..."human after all" cum spun unii dintre noi! ;)
si vorba acelorasi de mai sus: "sa nu credeti tot ce spun eu" pt ca alfel ne vedem cu totii intr-un comunism manelistic dirijat de Laureta Postavaru
"fii capitanul nostru!"
Ce simti cu ochii inchisi, pentru o secunda, este de fat ceea ce t-ai dori cu adevarat, sa nu fi plecat pt ca radacinile sunt ff puternmice, Era 1990 si pelcam din Romania pentru prima data, unde? exact in Elvetia, perfectiunea capitalismului. am stat o luna si jumatate. Oamenii incercau sa ma convinga cat de departe suntem noi de acesta minunata tara. Eu raspundeam enervant, doamne cat de mult seamana totul cu romania avem si noi munti, avem si noi peisaje, tot timpul vedeam ceva asemanator. asa ca inteleg dorul de ceea ce este mereu al nostru oriunde ne-am afala
Post a Comment