povestea fara sfarsit

mai intai am fost aici...f frumos f elegant,lagune albastre, golfulete, barci cu panze si turisti olandezi

dar ne-am grabit sa plecam dupa ce copiii s-au napustit inarmati cu stropitoare si galetuse de nisip asupra bietilor turisti pensinari dornici de pace si liniste..



si asa am ajuns intr-un loc mai adecvat hoardei otalesti...pustietatea

departe de lumea civilizata, de barcute si umbrelute...am eliberat micii si marii monstri







dar ca orice vacanta a otalestilor surprizele au aparut destul de repede si acolo...in mijlocul desertului ne-a cazut toba de esapament..
dar nu ne-am panicat decat putin, am luat piesa ranita, am urcat-o cu noi in masina, intre copii, si am pornit in zgomot de vapor catre ce mai apropiat service auto..



De unde, un domn dragut si milostiv ne-a indreptat catre sudorul de salupe din port. Acesta, prin nu stiu ce miracol era dispoibil egzact atunci cand aveam nevoie de el... si, cat ai clipi, ne-a sudat toba de tinichea, ne-a oferit un suc de portocale, ne-a zambit larg...si ...refuzand orice fel de plata..ne-a mai poftit pe la el si alta data.
Am decis atunci ca asta este povestea noastra care se repeta, indiferent de tara in care ne aflam, de anotimp, sau de partidul care este la putere...
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa...am fi putut sa o spunem si altfel dar n-am avut prea mult timp la dispozitie.